header parallax image
Tentațiile unei Eve
  • Acasă
  • Tentații
  • Câteva cuvinte despre Eva
  • Acasă
  • Tentații
  • Câteva cuvinte despre Eva
Tentații

Dacă nu am putut rămâne lângă tine, nu înseamnă că sunt c*rvă!

5 mai 2016 29 mai 2018 eva32653 views

Sunt curvă, asta spune el, cel pe care nu l-am mai iubit și, ca urmare, l-am părăsit. Spune c-aș fi o curvă și halal curvă am fost că nici n-am prestat pe bani. M-a văzut ca instrument sexual de satisfacere, mângâietoare de scule, nemernică neiubitoare de dobitoci.

E adevărat, sunt tot ce și-ar dori un bărbat în materie de sexualitate, de la aspect la minte bolnavă, imaginație de starletă porno, realizatoare de vise erotice. Dar, cu toate astea, sunt mult mai mult de atât. Sunt femeie pentru cei care au ochi să vadă asta, sunt capabilă să iubesc, să fiu confidentă, să fiu sprijin, să aleg cu cine vreau să fac toate aceste lucruri.

Poți să mă cuprinzi pe la spate, lângă perete, să mă muști de gât, să mă strângi de fese, de sâni. Să mă dezbraci ca și cum ai jumuli o gâină de pene. Să mă tragi de păr în timp ce intri în mine și să mă strângi atât de tare, cât setea nebună de plăcere să-mi rămână amintire câteva zile. Poți să-mi faci toate astea, să-mi vorbești murdar, să te înfrupți din trupul meu până te saturi.

Cu toate acestea, îmi doresc mai mult. Îmi doresc iubire de la cel care se demonstrează a fi bărbat și atunci când nu-mi arată sexul trecut în buletin ori când îl controlez în pantaloni. Iubită vreau să fiu de cel care nu mă vede doar ca pe-o bucată de carne de care se folosește și la care dorește să revină atunci când i se scoală.

Îl vreau pe ăla care să nu pretindă doar satisfacere fizică, pe ăla care să mă facă să fiu leșinată de dorul lui, să mă fascineze cu vorbele, nu cu etalarea mușchilor de care, oricum, sunt sătulă. Să-mi penetreze și mintea, nu doar vaginul. Sufletul meu să stea liniștit în palmele lui, nu doar sânii atunci când e atât de excitat de nu știe ce să mai apuce.

Sunt curvă în ochii celui care a căutat doar sex și l-am lăsat. Am preferat să fiu singură și să aștept bărbatul potrivit. Și ghici ce? A apărut!

 

bărbatcurvăiubitărelațiisex
eva5 mai 2016
previous story

Femeile iubesc sexul

next story

Femeia este viciul oricărui bărbat

S-ar putea să-ți placă și

Degeaba îmi oferi totul dacă nu aud cum îmi bați în piept

5 mai 2016 29 mai 2018

Am fost răsfățată, iubită, mințită și înșelată. Acum sunt gata să o iau de la capăt

5 mai 2016 29 mai 2018

Nu coaiele te fac bărbat!

5 mai 2016 29 mai 2018

2 comentarii

  1. Raluca Bădița spune:
    7 mai 2016 la 16:00

    Eh….Ca si bărbat este usor sa spui despre o femeie ca este curvă si daca nu ai avut-o. Bineinteles ca asta fac ,, barbatii” , nu bărbații.

  2. bossnika spune:
    8 mai 2016 la 21:35

    Chiar si eu , ca si barbat, am citit Ceea ce ai scris,si ghici ce?! Nu doar ca sunt de acord cu tine, dar mi-a si plăcut. Si eu as avea ceva similar de scris , cu privire la unele femei… Si ele fac câteva gafe existențiale…. In fond si la urma urmei , totul se rezuma la comunicare 🙂

Comments are closed.

Urmărește-mă pe Facebook

Articole recente

  • Am crezut în tine când n-am crezut în mine
  • Când am decis să ne rupem sufletele?
  • De-ar fi să o iau de la zero, aș alege să nu te mai iubesc
  • Tu mi-ai întors toată lumea pe dos
  • Cu inima mea schioapă

Arhive

Te aștept pe pagină


© 2021 Tentațiile unei Eve - Toate drepturile rezervate.
Construit și întreținut de Uprise.