Mi se rupe. În trecut mi se rupea sufletul când vedeam cum te împleticești în minciuni și-mi provocai greață. Azi, mi se pare mare lucru că mi-ai provocat atâta repulsie și realizez că mi-a păsat.
Acum, mai că mă bufnește râsul și mă-ntreb dacă te-ai maturizat și-ți poți asuma faptele sau măcar dacă ai învățat să minți mai bine. Știi jocul acela pe care-l faci cu mâinile atunci când minți și privirea îndreptată spre podea? Scapă de ele. Ah, și încearcă să nu uiți minciuna când ești întrebat a doua oară.
Ești trecut pentru mine, aproape mort, nu mai exiști. Și n-o spun într-un sens rău. E bine să-ți treacă dorul de morți și să nu-i jelești o viață. Ce-am avut noi e ieșit din uz, căci dragul meu, sentimentele, în cazul unei trădări își cam pierd garanția.
Atunci, mi se rupea firul logic încercând să cred o inepție, acum mi se rupe de motivele pentru care m-ai înșelat. Ei bine, vezi cum e viața asta? La un moment dat, și ei i se rupe. I se rupe că ți-o fi venit mintea la cap și că mie nu-mi mai pasă.
Mi se rupe că te-ai schimbat și că acum juri că nimic nu va mai fi ca înainte. Voi fi de acord cu tine doar pe jumate– te-oi fi schimbat, dar nu va mai fi.
Imi pare rau! Incearca sa-ti faci viata frumoasa ca sa nu te imbolnavesti! Cu oricare iti doresti tu. Banuiesc un om care te respecta. Un barbat adevarat ar fi mai bine.