Bună, femeie frumoasă!
Mă bucur mult că te văd fericită! Sper din suflet că trecutul nu te mai caută și c-a rămas acolo, doar o amintire.
Nu știu dacă au mai rămas părți din mine prin femeia pe care o văd eu astăzi, dar, dacă mai sunt, îmi doresc să fie doar lecții de viață ce au conturat caracterul pe care-l porți astăzi. Îți doresc să fi rămas cu ambiția aceea pe care n-o putea doborî nimic, cu onestitatea de care-ai dat dovadă indiferent de situație, cu empatia demnă de laudă, cu modestia caracteristică omului care dorește mereu mai mult de la sine.
Am văzut că, o bună perioadă, ai avut resentimente față de cel trecut. Când te-am văzut așa, un singur gând doream să-ți transmit – Îmbunează-te femeie! Trăiește fericită prezentul, bucură-te de el, iubește-l și nu-i da drumul pentru orice reminiscență. Ce-ți oferă el, nu trebuie să fie neapărat mai mult decât ce aveai, dar e matur, e asumat și diferit.
Știu că, de multe ori, acest trecut l-ai văzut drept viitor. Nu era neapărat o confuzie, însă, după cum știi, oamenii își mai fac soarta și cu mâna lor. Așadar, când trecutul te caută, spune-i că femeia de altă dată a murit acolo, în trecut, odată cu relația voastră. Ea nu se mai poate întoarce și nici nu-și dorește.
Te mai sfătuiesc ceva. Când mai ai ocazia, să-i mulțumești. Să-i mulțumești pentru că dacă n-ar fi existat, tu n-ai fi ajuns omul de astăzi. Sufletul tău rănit, n-ar fi fost capabil să ajute și alte suflete. Gura ta, n-ar fi știu ce vorbe să grăiască altora, cât să-i facă să-și ridice capetele plecate. Prezentul tău de astăzi, n-ar fi apărut dacă trecutul ar mai fi stat. Femeia care ești astăzi, n-ai fi fost!
Mai mulțumește cuiva. Mulțumește-ți ție că ai avut curajul să te rupi de ceva ce-ți făcea rău și să o iei de la capăt, indiferent de cât de greu ți-a fost. Atunci sentimentele-ți spuneau să rămâi, însă rațiunea urla din toți rărunchii să pleci și să alegi corect. Puține femei au curajul tău, din păcate.
Cam atât am avut de zis, draga mea! Am ținut morțiș să-ți adresez un ultim mesaj, căci acum simt cum mă sting ușor. Nu voi pleca, stai liniștită! Voi rămâne mereu acolo, o etapă din viața ta.
Cu dragoste,
Tu, cea din trecut.
Foarte frumos!?Felicitari!
Acel „buna” strica parfumul boem al scrisorii, in rest de netagaduit, cu toatele ne regasim in cuvintele astea.