Nu mă dezbrac în fața oricui nici de haine, nici de caracter. Nu îmi lua în seamă grosolănia, dar așa am fost educată. Din moment ce pe tine nu te interesează să dezbraci mai întâi sufletul femeii din fața ta, abia apoi să-i dezbraci și trupul, discuția este tardivă.
Nu mă dezbrac de haine cu una, cu două în fața oricărui bărbat. Mai întâi îmi dezbrac sufletul, dar doar în fața celui care îi asigură protecția de care are nevoie, care știu că nu-l va călca în picioare cu prima ocazie și care îl poate face un loc mai frumos.
Nu-mi dau jos nici caracterul. În timp, am învățat că nu haina ori inteligența fac omul. Am dat peste oameni modești cu un caracter cât cele mai mari bogății, oameni pentru care imaginea sau notorietatea prea puțin contau, cât conta respectul.
Chiar dacă, în viață, mai sunt momente în care-mi vine să dai dracului tot și să spun lucrurilor pe nume, nu mă lepăd de caracter. Am învățat cum să pot refuza elegant, cum să pot media situații, cum să-mi vărs ofurile fără să fiu lipsită de scrupule.
Dacă dezbraci o femeie doar de haine curând, te vei sătura de ea. Îi vei cunoaște fiecare părticică din corp și nimic mai mult.
Caută să dezbraci inimi, să descoperi misterul unei femei dincolo de masca ce-o poartă, dincolo de fizic, de tertipuri și etichete puse de alții. Interiorul unui om este un loc atât de surprinzător încât merită descoperit cât mai repede. Și încă ceva, dacă interiorul este cel puțin la fel de frumos precum exteriorul, te vei îndrăgosti de acel om iremediabil.
Mie îmi plac bărbații care știu cum să dezbrace o femeie.
S-o dezbrace de aparențe, să-i afle caracterul, să-i privească sufletul și să se îndrăgostească de el.
Să-i dezbrace mintea de toate gândurile ce nu-i dau pace.
Să-i dezbrace trupul și să o facă fericită.
