Îți doresc să…
Să poți vedea cu ochi de copil frumusețea oricărui lucru și să poți privi cu ochi maturi problemele vieții. Să poți vedea în culori cele mai negre zile și cele mai albe nopți. Și, poate cel mai important, să poți privi în sufletele celor din jur cu ochi blajini. Să poți citi minți precum citești o carte și să vezi tot ce-i scris – în priviri, în gesturi ori pe buze.
Să poți să faci ce alții îți spun „Nu poți, nu ești în stare!”. Să-ți continui drumul și să nu te dai în lături din cauza unor cârcotași. Vor exista mereu oameni care să critice, să arunce cu noroi ori să-și dea cu părerea, așa cum vor fi și oameni care te vor aprecia, admira și felicita. La unii cu datul din gură e mai simplu decât cu datul din coate, așa că arată-le ce poți și lasa-i să-și muște limba.
Să poți iubi cum n-ai iubit vreodată. Să simți cum lumea toată ți-e stranie, să nu te mai recunoști, să zâmbești fără motiv, să-ți uiți capul și să rămâi așa, îndrăgostit pe viață, îndrăgostit de viață.
Să poți ierta chiar și atunci când poate că ar merita mai puțin. Să ierți cât să te poți rupe de tot răul. Să poți pleca mai departe împăcat – fără regrete, fără mustrări de conștiință și cu sufletul liber.
Să poți mângâia suflete triste atunci când tristețea ta poate că e mai mare decât a lor. Să fii camarad la drum întins și sprijin omului care-ți este aproape.
Să poți visa noapte de noapte și zi de zi. Să poți să te trezești și să fii tot în lumea ta de om matur, dar cu țelurile atinse și alte visuri mărețe gata de a fi îndeplinite.
Să poți să râzi când sufletul îți plânge, să râzi cu gura până la urechi și să-i faci în ciudă. Să fii tu medicul propriului suflet atunci când nu-i nimeni prin preajmă să-ți oblojească rănile.
Să cazi de o nouă ori, să te ridici de zece și să nu te abați de la calea spre fericire.
Niciodată!
