Nu mă voi face preș în fața nimănui, scumpule. Pentru mine, regula e simplă – mă calci pe nervi, te calc pe coaie!
Nu mă călca pe nervi încercând să devii tu cocoșul în casă că te pun în coteț! În casă, animalele n-au ce căuta, așa că hai să ne revenim puțin și să ne vedem lungul nasului.
Într-o relație, bărbatul și femeia n-ar trebui să fie într-o continuă competiție pentru a câștiga supunerea celuilalt. Pentru asta, îți poți lua foarte bine un câine loial pe care să-l dresezi. Ei bine, tind să cred că oamenii pot mai mult decât atât, pot fi egali, pot, prin dragostea lor, să vină unul în completarea celuilalt și să armonizeze frumos lucrurile.
Știi că mi-ai intrat în suflet, așa că nu mi-l pune la grele încercări! Dacă te joci prea mult cu el, s-ar putea să te scoată de acolo în șuturi. Chiar dacă noi, femeile, de multe ori alegem să iertăm chiar și atunci când bărbatul merită mai puțin, nu înseamnă că suntem slabe. Astfel de lucruri dovedesc tăria de caracter a unui om capabil să accepte imperfecțiunile celuilalt și să-l iubescă în continuare
Nu mă călca pe nervi încercând să mă faci geloasă. Pe lângă faptul că nu e nimic amuzant în asta, s-ar putea să te calc pe coaie și să te las cu ochii în soare. Dragule, o femeie care își cunoaște bine calitățile nu se va îndoi niciodată de dragostea bărbatului de lângă ea, însă nici nu-i va tolera imaturitatea.
Nu mă trata ca pe o servitoare că nu sunt aici pentru a prelua comenzi și a le executa. Nu-ți cer să trebăluiești precum o casnică, dar nici să stai pe canapea și să te uiți la mine atunci când am nevoie de ajutor.
Nu mă călca pe nervi, căci nu-ți fac jocul! Lasă naibii copilăriile și hai să fim fericiți!