După ce noi nu am mai fost, mi-am dat seama cât am meritat de fapt. Ce am avut, credeam atunci că este totul și că nu există ceva mai bun. Credeam că țin de mână persoana care este pe sufletul meu, alături de care pot urca pe cele mai înalte trepte și care nu m-ar putea dezamăgi vreodată.
Când am pierdut acea persoană, m-am regăsit pe mine. Mi-am dat seama, după ce noi nu am mai fost, că iubirea nu este de ajuns. Iubirea nu poate compensa nici vorbele aruncate la nervi, nici gândurile nespune ce ușor, ușor îți îneacă sufletul și nici promisiunile uitate mult prea devreme.
După ce am pierdut, mi-am dat seama că în iubire nu este loc de minciună. În iubire, nu minți pentru a-l face pe cel de lângă tine să sufere mai puțin. În iubire, nu minți!
După ce noi nu am mai fost, mi-am dat seama cât de puternică sunt. Mi-am dat seama că, uneori, când ajungi să lupți pentru doi, începi să pierzi teren în fața visurilor tale și să te degradezi. În iubire, omul care va trage alături de tine pentru fericirea voastră va fi cel care te va încuraja la fiecare pas, lângă care vei evolua și care, la rândul său, va ține pasul cu tine.
Când am pierdut acea persoană, am crezut că nu există durere mai mare. Este un moment în care pierderea îți sufocă mintea și îți omoară sufletul. Este acea durere pe care o simți în piept și care crezi că te va răpune, dar a cărui analgezic va fi timpul. Timpul te va face să te vindeci, să te regăsești și să înveți din greșeli.
În iubire, două suflete, oricât de unite ar fi, au nevoie să vorbească. Când unul își urlă temerea, celălalt trebuie să fie acolo, să-i șoptească că totul va fi bine și să-l asigure că vor trece împreună prin greu.
Când pierzi pe cineva, uneori, realizezi cât de multe mai aveai de spus, de schimbat și de trăit alături de acea persoană. Alteori îți dai seama câte vorbe goale s-au spus, câte compromisuri ai făcut și cât timp ai irosit.
Noi, după ce ne-am pierdut, am câștigat.
