header parallax image
Tentațiile unei Eve
  • Acasă
  • Tentații
  • Câteva cuvinte despre Eva
  • Acasă
  • Tentații
  • Câteva cuvinte despre Eva
Tentații

Fetița de altă dată s-a făcut om mare, mamă!

15 iunie 2017 18 iunie 2018 eva8561 views

Dragă mamă,

Chiar dacă de multe ori te-am supărat și ți-am dat adesea peste nas cu atitudinea mea adolescentină și zeflemitoare, te rog să mă ierți!Știu că te-a durut de fiecare dată când te-am repezit dezinteresată fiind de părerile tale. Nu mi-ai reproșat prea des, cu toate că, dacă întorc puțin privirea în urmă, aș fi meritat.

Îți mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o încă de când eram copil. Erai îngrijorată, acum îmi amintesc. Atunci nu-mi păsa sau aveam impresia că mi se permite aproape totul. E adevărat, n-am încercat niciodată să profit de libertatea pe care o aveam, însă eu nu aș fi avut curajul tău, recunosc. Știu că uneori ai strâns din dinți cât acel „nu” să stea acolo și să pot învăța pe pielea mea câte puțin din ce înseamnă independența. Mulțumesc!

Mulțumesc pentru că m-ai învățat să mă descurc singură, să mă împiedic de propriile greșeli, să plâng, apoi să-mi învâț lecția și să trec mai departe. Mulțumesc că nu m-ai lăsat să cad în extreme și ai fost mereu acolo – chiar dacă nu ești cea mai drăgăstoasă persoană, știam că am mereu o mână întinsă de care pot să mă agâț, când simt că nu mai pot.

Chiar dacă tu crezi că ești o persoană rece și distantă, te înșeli! Pentru mine, ești cea mai importantă sursă de putere, fără de care nu aș fi ajuns omul de astăzi. Mi-aș dori să te poți vedea prin ochii mei, să simți cât de mult contezi și să-ți vezi frumusețea.

Acum, te văd emoționată mai des. Știu că probabil îți lipsesc și simți că timpul s-a scurs extrem de repede, iar fetița de altă dată s-a făcut om mare. E încă aici, în suflet și va fi mereu, nu-ți face griji! Doar se ascunde de tine, ca atunci când ne jucam de-a v-ați ascunselea.

Tot ce îmi doresc acum este să te fac mândră de mine și să-ți pot oferi măcar o parte din câte ai făcut pentru mine. Poate că nu ți-am spus-o prea des, dar te iubesc enorm, mamă!

Cu toată dragostea,

Fetița ta

eva15 iunie 2017
previous story

Iubirea aia mare nu se mai pierde, ci rămâne cel puțin o viață

next story

Femeia dată dracului

S-ar putea să-ți placă și

Am crezut în tine când n-am crezut în mine

15 iunie 2017 18 iunie 2018

Când am decis să ne rupem sufletele?

15 iunie 2017 18 iunie 2018

De-ar fi să o iau de la zero, aș alege să nu te mai iubesc

15 iunie 2017 18 iunie 2018

Urmărește-mă pe Facebook

Articole recente

  • Am crezut în tine când n-am crezut în mine
  • Când am decis să ne rupem sufletele?
  • De-ar fi să o iau de la zero, aș alege să nu te mai iubesc
  • Tu mi-ai întors toată lumea pe dos
  • Cu inima mea schioapă

Arhive

Te aștept pe pagină


© 2021 Tentațiile unei Eve - Toate drepturile rezervate.
Construit și întreținut de Uprise.