Te voi iubi și atunci când meriți mai putin, din tot sufletul, dar îți voi arăta doar atât cât meriți și cât mă lasă orgoliul de femeie. Nu-ți face griji. Nu-ți voi contoriza greșelile, căci nu e scopul meu.
Da, am și eu orgolii, unele chiar capricioase, însă tu ești slăbiciunea mea. Nu știu cum, mi-ai intrat pe sub piele până ai ajuns la suflet și i-ai găsit cusurul. Se pare că nu exista lumea bărbatului și nici femeia care deține cheia acestei lumi. Este lumea lor în care iubirea nu gândește cum să-și împartă atribuțiile pentru că iubirea se simte, mai întâi de toate.
Sufletul, chiar dacă l-ai rănit, el încă te ține captiv – te-ai încuiat bine acolo. Rațiunea se va gândi să te scoată, gesturile vor încerca să-și arate indignarea și orgoliul va dori să stea ferm. Cu toate acestea, sentimentele sunt mult prea puternice, atașamentul este prea mare, iar slabiciunea mea pentru tine nu mă va lăsa să te las.
Atunci când meriți, te voi lăsa. Defapt, nici nu mă voi gândi la merite și voi fi egoistă. Un suflet murdărit și plin de sincope, treptat, va pierde orice urmă de iubire.
Chiar dacă voi fi o Iron Lady atunci când greșești, te voi iubi mai aprig ca niciodată, pentru că atunci voi ști că sunt încă dependenta de tine- viciul meu necesar. Sufletul meu nu-ți aparține doar pe jumătate, să știi. E tot al tău.
Când m-ai luat, m-ai luat cu totul și te voi iubi cu totul. Cu amuzament ,atunci când esti împiedicat, cu drag, atunci când te rușinezi ca un copil neinițiat în ale dragostei, cu grijă atunci când ești răcit, cu orgoliu atunci când ne certăm, cu pasiune atunci când suntem în pat și cu frică atunci când simt că te-aș putea pierde.
Te voi iubi cu mintea atât cât meriți, iar cu sufletul nemărginit.
