Uneori suntem fraieri, alteori responsabili ori pur și simplu nu suntem siguri pe calitățile pe care le deținem.
Suntem fraieri atunci când alegem să ne ascundem după deget când vine vorba de dragoste și când, în loc să-i deschidem ușile și să o poftim în viața noastră, alegem să i le trântim în nas. De ce se întâmplă asta? Din nesiguranță. Majoritatea oamenilor au nesiguranța stabilității când vine vorba de acel rău necesar care ne ademenește de la colț și încearcă să ne facă să dăm curs jocului. Ei bine, eu cred că dragostea este în sine un joc al naibii de frumos și incitant, iar de nu ar fi așa și-ar pierde farmecul. Însă, ce îl diferențiază de jocurile obișnuite este faptul că, la final, indiferent care este acesta nu există un învingător și un învins, amândoi câștigând momente pe care nu le vor uita.
Alteori suntem responsabili, sau cel puțin ne facem singuri responsabili de fericirea persoanei de lângă și alegem să ne uităm pe noi în favoarea celuilalt. Ideal ar fi ca, din moment ce simțim un sentiment atât de puternic precum dragostea pentru altcineva să plecăm din acea relație, căci este una saturată. Iar în loc să te minți singur mai bine accepți un final și treci mai departe.
De cele mai multe ori oamenii nu au încredere în ei. „Cum să se uite X la mine” cred că sună destul de cunoscut. În bătălia asta, de cele mai multe ori, tu ai de pierdut pentru că oamenii nu așteaptă la nesfârșit să le acorzi încredera, mai ales când pare că se luptă cu morile de vânt.
Dragoste nu este superioară, din câte știu eu. Dragostea nu are limite, nu cântărește și n-are nici unitate de măsură, chiar dacă jocul cu „eu te iubesc mai mult” este atât de frumos.
P.S. Să nu fugi niciodată de dragoste.
