Niciodată nu vei vedea o femeie atârnând la capătul puterilor, și nu pentru că nu ar putea ajunge acolo, ci pentru că va alege să plece înainte ca tot universul ei să se dărâme. Și va pleca așa cum vrea ea – pe tocuri și fără să privească în urmă.
Da, oricât de greu i-ar fi, la un moment dat, se va sătura să se lupte cu morile de vânt. Se va sătura să tot facă pași spre tine, iar tu să rămâi tot acolo sau, mai rău, să alegi să pășești în direcția opusă. Acea femeie care se va sătura, s-ar putea să fie chiar femeia vieții tale, cea pe care ai pierdut-o pentru că nu ai făcut nimic pentru a o înțelege.
Îi spui că îi ești aproape privind în ochii ei ca și cum te-ai uita la un zid. Încerci s-o mai îmblânzești cu o vorbă bună, însă sufletul ei s-a răcit demult. Încerci să o asculți, dar pare că nu înțelegi nimic. Acum încerci să fii aproape de ea, dar ea pare că e la celălalt capăt al lumii. Acolo și-a găsit liniștea, s-a regăsit pe sine și acum este fericită.
Dragule, oricât ai încerca, tu nu te poți pune în papucii ei! Ea acum poartă tocuri, nu bocanci murdari. Din ziua în care și-a dat seama cât este de singură în preajma ta, și-a revenit, și-a adus aminte de ea, și-a ridicat standardele și a plecat mai departe, pe drumul ei.
Când a apărut în viața ta, ți-a pășit în suflet elegant, fără să lase în urma ei noroi, fără să facă ravagii, ba mai mult, încercând să-ți facă ordine în viață. Și a fost frumos până când ai decis să arunci cu noroi în tot frumosul vostru.
Ține minte, o femeie care a iubit cu tot sufletul, a pierdut totul, dar s-a regăsit pe sine, din acel moment, devine de neoprit.
