Tu m-ai găsit atunci când nici măcar eu nu știam pe ce drum merg. Eram pierdută printre străini, citeam o grămadă de cuvinte pe care nu le înțelegeam, vedeam ochi ale căror priviri mă făceau să fiu stânjenită, auzeam sute de glasuri ce nu îmi puteau mângâi timpanul indiferent de cât de frumoase erau cuvintele pe care le rosteau.
Eu nu îmi mai găseam calea. Eram lipsită de sens, nu știam în ce direcție să o apuc sau după ce să alerg mai repede. Apoi ai apărut tu și mi-ai dat un sens. De fapt, de când ai venit în viața mea, m-ai luat de mână și mi-ai dat acel unic sens de care aveam atât de multă nevoie – cel către inima ta și către fericire.
Tu m-ai readus la viață. Chiar dacă eram vie, demult nu mai simțisem cum este să trăiești cu adevărat și să simți. Tu mi-ai fost zâmbet până la urechi, mi-ai fost bună dimineața, mi-ai fost ai grijă de tine, mi-ai fost fluturi în stomac, mi-ai fost dor de tine, mi-ai fost răsărit și sărut de noapte bună. Mi-ai fost joc, dar mi-ai fost și regulă. Nu m-ai lăsat să pierd și nici să mă mai pierd printre miraje. Ai avut grijă ca, la final, amândoi să fim câștigători.
Acum alergăm într-o lume de oameni mari ca doi copii ținându-ne de mână. Ne bucurăm de orice ne face sufletul să râdă. Dăruim, primim, ne jucăm, ne certăm, încercăm să trișăm, iar, la final, râdem cu toți dinții.
Tu m-ai urcat în cel mai înalt roller coaster și m-ai făcut să simt așa cum nu o mai făcusem înainte. Și m-ai făcut să-mi placă atât de mult. Încetul cu încetul, vin după vin, atingere cu atingere și zi după zi, tu mi-ai întors toată lumea pe dos. Și ai făcut-o în cel mai frumos mod posibil.
